De unde imi cumpar haine marimi mari?

23 august

     O problemă pentru noi, cele care purtăm mărimi mari, este de unde ne luăm hainele? Ce sa mai spun daca mai ești și în perioada de sarcina...

    Aveam nevoie de câteva haine o mărime mai mare așa că m-am pus pe căutat. După o scurtă plimbare prin magazine, mi-am dat seama că avem foarte puține opțiuni așa că am decis să-mi comand câteva lucrușoare de pe Bonprix

    La primul instinct aveam impresia că îmi trebuie vreo 3-4 mărimi mai mari pentru că toate mă strângeau deja, dar am descoperit că doar o mărime mai mare îmi trebuia. Astfel mi-am comandat o rochiță și un sacou pe mărmimea 48. 

    Am ales rochia cu imprimeu care are un material satinat, puțin mai grosuț - că tot vine toamna - și un sacou negru, dintr-un material foarte calitativ ce se calcă ușor. Am o grămadă de ținute în minte cu sacoul negru și o să vi le arăt în postările viitoare. 

    Comanda a venit rapid, în mai puțin de o săptămână, produsele aflându-se în stoc. Dacă nu vă sunt bune hainele sau pur și simplu nu vi se potrivesc, returul e ușor de făcut. (am mai returant de vreo 2-3 ori, luându-mi altceva mai apoi).

    Sunt curioasă câte dintre voi, cele care mă urmăriți, vă încadrați în mărimile plus-size și de unde vă luați hainele? 

Mai multe modele și mărmimi găsiți aici - rochii - sacouri blazere și jachete

You Might Also Like

0 comentarii

Subscribe